Se afișează postările cu eticheta Clasa a IV-a. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Clasa a IV-a. Afișați toate postările

joi, 9 mai 2024

9 Mai - „EU iubesc UE”

5/09/2024 0

Pentru astăzi vă propun lucrarea „EU iubesc UE”, care poate fi realizată cu ocazia zilei de 9 Mai- Ziua Uniunii Europene. 


Am gândit lucrarea pe două niveluri, astfel:


1. Deși nu sunt un fan declarat al colorării propriu-zise, pentru copilașii de vârste mai mici, atașez aici o planșă de colorat, în care vor avea de realizat cu galben cele douăsprezece steluțe de pe steagul UE, cu albastru fondul, simbolizând albastrul steagului european, iar inima tricoloră, care simbolizează verbul „a iubi”, va fi colorată în culorile drapelului românesc. 


2. Pentru elevii mai mari, propun pictarea simbolurilor europene, folosind acuarelele. Inima din centru este cu mult mai evidentă, dacă se reazizează pe o altă coală, se decupează, se îndoaie pe centru, ca un fluturaș, apoi se lipește în centrul lucrării, având grijă ca aripioarele să rămână în aer. Acest procedeu dă senzația de volum și mișcare și face lucrarea mai interesantă.


Lucrarea poate fi folosită în încheierea unei activități care vizează discuțiile pe care le avem cu elevii privind simbolurile și valorile europene.


Dacă și voi marcați ziua de 9 Mai cu activități specifice, vă astept cu sugestii și exemple, în rubrica de comentarii.

Spor în toate!

Didactice de 10(zece)

Calificativele pe înțelesul copiilor

5/09/2024 0

Este cunoscut de foarte mult timp faptul că, la clasele primare, performanțele școlare ale copiilor se evaluează și se notează folosind calificativele. De foarte multe ori, elevii nu se pot autoevalua corect, pentru că nu cunosc criteriile după care se face notarea. 


Pentru o mai bună înțelegere a semnificației calificativelor, am realizat un afiș, pe înțelesul copiilor, cu descrierea simplificată a performanțelor pe care ei le pot atinge în învățare. Acesta le poate fi de folos zilnic, în procesul corect de autoevaluare și înțelegere a nivelului propriu de cunoștințe.


Folosind eficient acest instrument, elevii își pot îmbunătăți performanțele școlare și își pot crește stima de sine, prin înțelegerea nivelului propriu și prin conștientizarea șanselor de creștere a performanțelor lor școlare. 


Dacă și voi folosiți diferite mijloace de constientizare a semnificației calificativelor, vă astept cu sugestii și exemple, în rubrica de comentarii.


Cum știi ce calificativ vei primi?


Spor în toate!

Didactice de 10(zece)

vineri, 24 noiembrie 2023

PROIECT DE ACTIVITATE DE TIP OUTDOOR: „ ORIENTARE ÎN ORIZONTUL APROPIAT”

11/24/2023 0
PROIECT DE ACTIVITATE DE TIP OUTDOOR
„ ORIENTARE ÎN ORIZONTUL
APROPIAT”

UNITATEA DE INVÄTAMÂNT: 
PROFESOR:
CLASA:
a IV-a 
TEMA STUDIU: Orientare în orizontul apropiat
TEMA ACTIVITATII: Orizont; Linia orizontului; Orientarea cu busola
LOCUL DESFÄSURARII: Curtea școlii și regiunea învecinată, În spatiu limitrof al locuintei fiecärui elev
PERIOADA: luna septembrie-octombrie (4 saptămâni)

SCOP:
  • Imbogățirea cunostintelor referitoare la orizont, linia orizontului, busola;
  • Stimularea curiozității de investigare a realității, descoperind aspecte noi ale orizontului apropiat, identificarea liniei orizontului;
  • Dezvoltarea capacitătii de orientare spațială, orientare turistică, folosind harta și busola;
OBIECTIVE:
  1. Să identifice și sã fotografieze linia orizontului în diferite situatii, apoi să o marcheze corespunzator pe imagini, prin utilizarea markerului rosu;
  2. Să numeascà corect punctele cardinale și materialele și instrumentele necesare orientării eficiente pe teren necunoscut;
  3. Să execute corect orientarea spatialã, utilizând harta și busola;
  4. Să realizeze o colectie de fotografii care să ilustreze activitatea concretă de orientare spatială întreprinsă.
STRATEGIA DIDACTICĂ

METODE ŞI PROCEDEE: conversaţia, exemplificarea, problematizarea, expunerea, explicaţia, observaţia, exerciţiul, învăţarea prin cooperare, jocul didactic, turul galeriei.
MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: telefoane mobile, busolă, coli, imprimantă, PC, dosare plastic
FORME DE ORGANIZARE: frontal, individual, pe grupuri
TIPURI DE ÎNVĂŢARE: deductivă, prin descoperire.
FORME DE EVALUARE: observaţia sistematică, investigația, analiza produselor activității,

DESCRIEREA ACTIVITĂȚII:

Activitatea se va derula pe parcursul a 4 săptămâni, astfel:
S1: (indoor) 
–activitatea debutează cu discuții cu privire la obiectivele ce trebuie vizualizte pe teren (orizont, linia orizontului);
–sunt prezentate câteva filme cu privire la notiunile studiate. Elevii au posibilitatea de a înțelege ce este și cum se definește linia orizontului;
–se realizează o schema sugestivă a notiunilor noi care trebuie urmărite de elevi în teren;
–elevii sunt instruiți cu privire la regulile care trebuie respectate la deplasarea în teren și sunt subliniate clar rezultatele pe care trebuie să le prezinte la reîntoarcerea în sala de clasă.

S2: (outdoor)
–elevii ies în spațiul exterior pentru observarea orizontului apropiat și a liniei orizontului din proximitatea școlii;
-are loc fotografierea orizontului apropiat și a liniei orizontului din diferite puncte si diferite înăltimi, din spatiul exterior al școlii; Fotografierea debutează cu punctele de observare mai înalte (de la fereastra școlii), apoi continua din punctele de observare de la nivelul solului (curetea școlii, spațiul limitrof), pentru a se putea realiza comparații.
-activitatea de observare și fotografierea orizontului apropiat și a liniei orizontului, din diferite puncte si diferite înaltimi, va continuar după întoarcerea acasă a elevilor, ei continuând fotografierea cu spatiul exterior al locuintei fiecăruia în parte;

       (indoor) 
–întorși în sala de clasă elevii trec la realizarea unuei lucrări plastice cu linia orizontului; Aceasta va fi identificată și marcată corespunzător, folosin culoarea roșu.
–elevii listează cele mai suggestive dintre fotografiile realizate și, de asemenea, trasează cu roșu linia orizontului în fiecare fotografie realizată.

S3: (indoor) 
– pentru studierea punctelor cardinale se prezintă busola și se explică modul ei de funcționare. Elevii utilizează aplicațiile de busolă din telefoanele proprii.
– se studiază punctele cardinale, plasarea acestora pe hartă; Elevii identifică punctele cardinale pe hartă și în spațiul clasei, utilizând busolele proprii.
– se realizează o schema sugestivă a notiunilor continuturilor stintifice prezentate și care trebuie urmărite de elevi în teren;
–elevii sunt instruiți cu privire la regulile care trebuie respectate la deplasarea în teren și sunt subliniate clar rezultatele pe care trebuie să le prezinte la reîntoarcerea în sala de clasă.

S4: (outdoor) 
 –are loc orientarea cu busola în spatiul exterior; Se intreprind jocuri de identificare a unor obiecte ascunse, pentru găsirea cărora se dau indicii referitoare la poziție și pentru care va fi folosită orientarea cu busola în spațiul curții școlii.

       (indoor) 
–elevii se reîntorc în clasă, și realizează o lucrare cu roza vânturilor, marcând sugestiv punctele cardinal.
–se realiză portofoliile elevilor și are loc prezentarea acestora. Fiecare elev prezintă rezultatele înregistrate în teren.

joi, 4 mai 2023

Un ghiocel pentru 1 Martie

5/04/2023 0


Ani de-a rândul am făcut împreună cu elevii mei felicitări de 1 Martie, folosind diferite tehnici, dar, niciodată până acum, nu le-am pictat. Anul acesta am abordat și această variantă, iar felicitările noastre au ieșit minunat. Singurul inconvenient, dacă se poate numi așa, a fost că a trebuit să așteptăm până s-au uscat, pentru a putea scrie mesajul de la interior. Probabil că ar fi trebuit să procedăm invers, mai intâi să scriem textul, folosind pixul sau creionul, pentru a nu fuziona cerneala din pricina umidității, apoi să decorăm exteriorul. Data viitoare încercăm astfel.😊

Dacă nu vă place ideea de felicitare pictată, puteți folosi ideea pentru un tablou de primăvară.

Spor tuturor!

Cu drag,

Loreta Țivlea



Moș Crăciun dintr-un cornet de hârtie

5/04/2023 0

Este util să-i învățăm pe elevii noștri să-și producă diferite obiecte care le pot fi folositoare. Spre exemplu, ai mei au învățat cum să-și facă un cornet de hârtie, util când vor rontăi semințe sau alte fructe cu coji, fără să știe că asta mi-am propus. Mă gândesc că dacă le-aș fi spus care îmi sunt intențiile, nu ar fi manifestat atât interes ca acum, când cornetul a fost mascat într-un Moș Crăciun grăsuț și simpatic. S-au străduit un picuț până au reușit să ruleze corect cornetul, dar au reușit.

Dacă și voi vreți să realizați un Moș Crăciun dintr-un cornet de hârtie colorată, vă las aici instrucțiunile de lucru.


Materiale necesare:

  • hârtie colorată (roșie si culoarea pielii);
  • hârtie albă;
  • lipici;
  • foarfecă;
  • puțină vată
Mod de realizare:
  • Luați o coală roșie, mai grosuță, apoi rulați un cornet. 
  • Lipiți capetele, astfel incât să nu se deruleze atunci când îl eliberați.
  • tăiați colțul rezultat din rulare, astfel încât să se poată așeza vertical pe masă.
  • Decupați și lipiți un cerculeț de hârtie bej, culoarea pielii.
  • Desenați ochii.
  • Decupați și lipiți barba, mustața și un nas rotund.
  • Decideți cât de înaltă va fi căciula și acolo inconjurați cornetul cu un fir de vată. Folosiți un strop de lipici pentru fixare
  • Așezați, pe post de moț, un ghem de vată și lipiți-l puțin.
Eu nu am oferit copiilor șabloane, astfel că fiecare moș este unic. Greu nu este, garantat!

Spor tuturor!
Cu drag,
Didactice de 10(zece)

sâmbătă, 30 mai 2020

Diplome „Curcubeul speranței”, pentru absolvire

5/30/2020 0


Chiar dacă școala s-a mutat în on-line, vacanța mare se apropie și va fi pe bune. Copiii mei sunt nerăbdători, iar eu le-am pregătit diplome cu tema „Curcubeul speranței”, atât pentru absolvire, cât și ca o promisiune, o dorință, că din toamnă ne vom revedea la școală.

Dacă și voi doriți să folosiți aceste diplome, le atașez mai sus. Eu am optat să le completez electronic și să le trimit copiilor, împreună cu situația școlară, în conturile de elev de pe platforma unde ne-am petrecut ultimele luni de școală, dar voi puteți să le imprimați, să le completați și să le expediați prin poștă sau să adoptați aceeași metodă ca și mine.

Spor tuturor!

Cu drag,

joi, 26 martie 2020

Cifrele romane (II)

3/26/2020 1
Pentru perioada în care se predau cifrele romane, am lucrat o planșă de afișat în clasă, care poate fi folosită și ca fisă de lipit în caiet.

Pentru o varietate mai mare, planșa vine în 4 variante, din care puteți alege prezentarea care vi se potrivește.
Ştiaţi că…

Cifrele reprezintă simboluri grafice folosite pentru scrierea numerelor?

Cifrele pe care le folosim, (1, 2, 3, 4, 5,…) sunt cunoscute drept cifre arabe sau arabo-indiene, indienii având şi cifra zero, romanii neavând reprezentare pentru acest număr? De fapt, arabii au popularizat aceste cifre, dar ele au fost iniţial folosite de comercianţii fenicieni, mult înainte, pentru a-şi calcula operatiunile comerciale.

Astăzi folosim în mod curent cifrele arabe, dar şi cifrele romane?

Logica după care cifrele feniciene au fost alese pentru a fi folosite în viaţa de zi cu zi se poate explica prin numărul de unghiuri folosite la scrierea lor? Dacă vei scrie cifrele în forma lor originală, vei înţelege imediat. Astfel: 1 are un unghi, 2 are două unghiuri, 3 are trei unghiuri, etc.

Deşi zero e o invenţie mai recentă, de origine indiană, se respectă regula: zero unghiuri?

Iată un exemplu:
Mult succes!
Cu drag,

duminică, 1 martie 2020

Diplome pentru mame (II) -cinci variante

3/01/2020 3
Primele trei diplome din cele ce urmează sunt o reactualizare a unor variante publicate în urmă cu doi ani. Acestora le-am actualizat anul, dar am păstrat aspectul general nemodificat. Ultimele două sunt nou create. Sper să găsiți varianta care se potrivește cel mai bine dorințelor voastre.

Prima diplomă presupune o implicare mai mare a copilului, acesta colorând și completând diploma, după propria sa imaginație.
Această variantă poate fi imprimată pe un carton lucios și completată de fiecare copil, trecând numele mamei și numele său.
A treia variantă este un fel de soluție de mijloc. Ea oferă copilului posibilitatea de a personaliza diploma, dar îi și simplifică munca, având elemente deja colorate.
Variantele noi pot fi abordate ca și cele vechi, fie listându-le în varianta complet colorată, fie parțial colorată, copilul personalizându-le.
O primăvară minunată!
Cu drag,
Loreta Țivlea

joi, 6 februarie 2020

„Universul”- pictură cu sare

2/06/2020 0
Tema universului a fost abordată la clasa mea sub diverse forme. Mărturie stau lucrările copiilor mei, pe care dacă doriți, le puteți găsi aici:

-Sistemul Solar- colaj și desen cu culori cerate;
-Excursie prin Univers- colaj pe hârtie cartonată, neagră;
-Călătorie prin Sistemul Solar- desen cu creta colorată pe hârtie neagră;
-Cu racheta, prin Univers- colaj pe hârtie cartonată, neagră.

Imaginile pe care vi le atașez astăzi sunt realizate cu ceva mai mult timp în urmă, cu o clasa mai mare, dar pe care le-am rătăcit. Astăzi le-am găsit prin fișiere, în mod total întâmplător și vreau să le împărtășesc cu voi.
Dacă vreți să propuneți copiilor voștri  această tehnică le lucru, vă las mai jos câteva repere:

1. Dați fondul lucrării, folosind culoare și apă din abundență, asigurând fuzionarea culorilor.

2. Presărați sare grunjoasă, când apa nu s-a uscat încă.

3. Lăsați lucrarea la uscat. În timpul acesta faceți proiecția unui film despre Univers. Copiii vor avea de unde să se inspire.

4. Când lucrarea este uscată bine, desenați stele și planete.

5. Ștampilați cu tubul unui pix, realizând câteva planete mici.

6. Folosind vopsea albă sau galbenă, stropiți câteva stele.

Spor!
Cu drag,

„Amurg în savană”- culorile calde, reactualizare

2/06/2020 0
La ora de arte de astăzi, am făcut reactualizare pe toate planurile. Am discutat despre culorile calde, temă bine cunoscută de copiii mei, dar nu m-am oprit aici. În căutare de subiect atractiv pentru a pune în practică tema de azi și cunoscând preferințele copiilor în materie de conținuturi științifice, mi-am spus că e momentul să ne reamintim și de animalele care trăiesc în savană. Aceasta a fost o temă mult iubită de ei și mult discutată. De asta cred că le-a plăcut așa mult să picteze tabloul cu amurgul din savană.

Tot tema culorilor calde o puteți găsi  aici și aici, dar într-o abordare de toamnă.

Astăzi am procedat astfel:

1. Am aplicat picături generoase de vopsea lichidă pe planșa de lucru, folosind culorile calde (roșu, galben, oranj).

2. Am întins vopseaua, cu mișcări orizontale.

3. După pictarea cerului, copiii au pictat solul și vegetația, cu negru.

4. Ultimele au fost animalele, pe care le-am pictat începând de la picioare spre cap. Astfel, copiii mei respectă mai bine proporțiile.

5. Au fost sugerate păsările pe cer, niște vulturi flămânzi au spus ei.

6. Folosind o pensulă aspră și puțin alb, am aplicat câțiva stropi.

Spor!
Cu drag,
Loreta Țivlea

vineri, 17 ianuarie 2020

Portret- tehnica suflării culorii cu paiul

1/17/2020 0
Clasele de copii pe care le-am coordonat de-a lungul vremii au fost foarte diferite între ele, dacă mă gândesc la preferințele copiilor față de materiile de studiu sau la modul de exprimare a propriului „Eu”. Nu știu dacă este o caracteristică generală, dar copiii care mi-au umplut clasa în ultimii ani sunt foarte spontani, curioși, creativi și, poate vi se pare mult spus, foarte empatici și iubitori. Îi simt veșnic dornici de ceva nou și asta mă bucură enorm.

Combinând spontaneitatea și veselia lor cu nevoia de a realiza un proiect plastic, am ajuns la abordarea tehnicii suflării culorii cu paiul. Această tehnică este foarte apreciată de copii, mai ales că rezultatul este unic, irepetabil și neașteptat. Lucrările nu pot fi două la fel, colegul nu se poate inspira din lucrarea ta și nici chiar tu nu poți controla total rezultatul. Acest hazard, acest joc spontan cu culoarea îl atrage pe copil, iar el devine curios și preocupat de creația sa.

Ideea de valorificare a tehnicii suflării culorii cu paiul într-o lucrare artistică nu-mi aparține, ea fiind abordată cu ceva variațiuni pe diferite site-uri educaționale, însă mi s-a părut foarte haioasă. Copiii mei au adoptat-o imediat și au trecut la „botezarea” personajului. Unii au văzut în personajul din tablou un clown înspăimântător, alții o fată care a fost la coafor și căreia i s-a făcut o frizură ciudată sau o doamnă speriată că-i suflă vântul prin păr. Cea mai amuzantă explicație pentru toată „nebunia” din tablou a fost aceea că fata suferă de o boală ciudată, care o face să-i crească părul colorat. V-am zis că-s creativi! În fine, am hotărât ca fiecare să-și aleagă explicația proprie și să lucreze la realizarea personajului.

Nu vă pot descrie în totalitate plăcerea, bucuria și veselia cu care au lucrat copilașii mei, dar vă pot arăta rezultatul. Sper să vă amuzați și voi.
Portret- tehnica suflării cu paiul
Portret- tehnica suflării cu paiul
Portret- tehnica suflării cu paiul
Tehnica suflării culorii cu paiul este simplă și presupune o recuzită minimă:

-culori de apă;
-pensulă mare;
-un pai de băut;
-coală de desen;
-carioca neagră (opțional).

Mod de realizare:

1. Trasați un chip de copil, folosind carioca neagră, apoi colorați elementele importante (ochi, limbă etc).

2. Diluați culoare, picurați cu pensula pe coala de desen și suflați cu paiul, direcționând aerul astfel încât să împrăștie culoarea.

Alte lucrări pe aceeași temă:

Spor!
Cu drag,
Loreta Țivlea