marți, 29 octombrie 2019

a/A, m/M, i/I, t/T, e/E, n/N , ă/Ă, r/R, u/U- fișe pentru citire, dictare, transcriere (partea I)

10/29/2019 5
Fișele sunt lucrate după ordinea literelor din manualul de Comunicare în limba română, autori: Olga Pîrîială, Mihaela Ada Radu, Rodica Chiran, Editura Didactică și Pedagogică și oferă elevilor, părinților și cadrelor didactice posibilitatea exersării citirii și scrierii cuvintelor și propozițiilor formulate și scrise doar cu literele studiate.

Fiecare fișă adaugă o literă în plus, conform ordinii din manual. Puteți descărca aceste fișe, în format Word, de aici, imaginile atașate mai jos având rol de ilustrare a materialului. Fișierele atașate sunt libere pentru a fi descărcate, modificate și folosite la clasă.

Spor!
Cu drag,

Loreta Țivlea

joi, 24 octombrie 2019

Drum prin pădure- perspectivă liniară

10/24/2019 0
Chiar dacă rezultatul final nu este mereu cel mai aproape de perfecțiune, eu rămân la părerea mea că repetiția e mama învățăturii, iar încercarea moarte n-are. Așa că, deși sunt foarte mititei, elevii mei au avut parte astăzi de o temă mai puțin comodă, la vârsta lor de 7 ani. Le-am propus un „Drum prin pădure”, realizat din perspectivă liniară.

Astfel de temă am propus și copiilor mai mari, de clasele a treia și a patra, iar rezultatul îl puteți găsi aici. Tot de un drum era vorba, numai că acela a fost mai riguros abordat, dată fiind vârsta de 10-11 ani a copiilor. Tot pe link-ul atașat puteți găsi și câteva detalii tehnice de realizare.

Drumul prin pădure, realizat de micuții mei astăzi, are un aspect mai liber și mai zglobiu, specific vârstei și caracterului lor vesel. Chiar dacă n-au excelat la capitolul „geometrie”, mi-au plăcut foarte mult culorile alese și pasiunea cu care s-au dedicat, la ora de arte.

Voi reveni cu această temă când vor mai crește un picuț, poate la anul, nu m-am gândit încă. Până una-alta, vă las aici câteva tablouri realizate cu copiii de clasa I și vă aștept cu păreri.
Toamnă târzie
Toamnă arămie
Cu drag,
Loreta Țivlea

marți, 22 octombrie 2019

Toamna- pictură liberă

10/22/2019 0
Știți, dacă mă urmăriți de ceva vreme, că uneori vorbesc mult, alteori dau explicații detaliate, exprim idei, încerc să găsesc soluții. Numai acum m-am hotărât să las imaginile să vorbească și pe copii să se exprime artistic, după propriile simțiri.

Le-am propus o temă pe cât de actuală, pe atât de permisivă, „Toamna”. Am stabilit care ar fi principalele lucruri ce trebuie surprinse, tehnicile de lucru care trebuie abordate, am schițat ceva împreună, apoi i-am lăsat liberi. De asta, poate, nici nu am prea multe lucruri să vă povestesc. În fine, vă las aici tablourile noastre de toamnă. Bucurați-vă de ele!

„Toamna”- elevi 7 ani
Cu drag,

luni, 21 octombrie 2019

h/H, k/K, w/W, x/X, y/Y, z/Z, q/Q- fișe cu litere și cuvinte punctate, de lipit pe caiet (ultima parte)

10/21/2019 7
A sosit și momentul publicării ultimei părți a fișelor cu litere și cuvinte punctate, de lipit pe caiet. Le-ați dorit, le-ați cerut, iar eu m-am grăbit să lucrez și să public ultimele fișe, cele adresate literelor h/H, k/K, w/W, x/X, y/Y, z/Z, q/Q.

Studiind imaginile, elevii pot descoperi litera studiată, aceasta fiind litera inițială a cuvântului sugerat de fiecare imagine în parte.

Fișele sunt lucrate după ordinea literelor din manualul de Comunicare în limba română, autori: Olga Pîrîială, Mihaela Ada Radu, Rodica Chiran, Editura Didactică și Pedagogică.

Pentru aceia dintre voi care vreți să stabiliți singuri dimensiunea etichetei lipite în caietul copilului, v-am atașat și imaginea de bază.

Restul fișelor:
a/A, m/M, cuvântul mama, t/T, cuvântul tata, i/I
c/C, o/O, p/P, l/L, s/S
î/Î, â, d/D, v/V, ș/Ș
b/B, g/G, f/F, ț/Ț, j/J

-h (haină)/ H (Hera):
-k (koala)/ K (Kaa):
-w/W:
-x (xilofon)/ X:
-y/Y:
-z (zebră)/ Z (Zorro):
Spor!
Cu drag,

Loreta Țivlea

Sistemul osos uman și o radiografie imaginară

10/21/2019 0
Seria lecțiilor de anatomie continuă la clasa I. Dacă săptămâna trecută am vorbit despre organele interne, iar copiilor mei li s-a părut foarte interesant subiectul, astăzi am abordat sistemul osos uman. Ce-i drept, lecțiile acestea le pregătesc din vreme și le susțin cu material vizual bogat, altfel nici vorbă de plăcere sau interes. 

Pentru aceia dintre voi care doriți să folosiți din ideile noastre, vi le las aici. Unele sunt de anul acesta, altele din anii precedenți, dar nu asta cred că este foarte important.


Ca punct de plecare în lecția despre sistemul osos de anul acesta, am folosit o prezentare Ppt. Este o prezentare  documentată și lucrată acum ceva vreme. Dacă doriți să o accesați, s-o modificați și s-o folosiți, o puteți descărca de aici.

Manualul oferă câteva exerciții, pe care ai mei le-au rezolvat foarte repede. Anticipasem că se va întâmpla așa și le-am pregătit o fișă suplimentară, în completarea orei. Mai clar, le-am propus să realizăm o radiografie imaginară.

I-am întrebat dacă știu ce înseamnă o radiografie, de ce se face și la ce folosește. M-au uimit răspunsurile lor, mai ales că știau foarte multe lucruri, chiar și despre existența razelor X. 

Radiografia realizată de noi nu folosește razele X și nici nu ne-am deplasat la spital pentru a o realiza. Fiind o radiografie imaginară, dotați-vă cu:

-coli albe A4;
-creioane colorate;
-lipici.

Mod de realizare:

1. Imprimați față-verso imaginile pe care le las atașate mai jos. Aveți grijă cum setați imprimanta, pentru că ele sunt concepute să se potrivească perfect una peste cealaltă. În fapt, eu am listat pe o parte imaginea scheletului, iar pe cealaltă conturul corpului, setând imprimanta astfel încât să cuprindă două imagini pe pagină, dar am dat în execuție doar una. Așa a fost imprimată pe prima jumătate a colii. Întorcând coala, am repetat procedeul și cu imaginea cealaltă.

2. Acum că le-ați imprimat, colorați scheletul uman cu o culoare gălbui albicios. Cereți copiilor să decoreze silueta umană după propriile caracteristici. Fetițele vor desena siluete feminine, băieții vor desena siluete masculine.
3. Pliați cele două imagini astfel încât să se suprapună perfect și lipiți jumătățile, ungând cu lipici inclusiv scheletul uman.

4. Mergeți cu copiii la o sursă de lumină și observați scheletul prin hârtie. Puteți folosi ca sursă de lumină geamul, dacă afară e soare, o lampă sau lanterna telefonului. Găsiți și voi alte surse le lumină, cum ar fi un led de la o jucărie sau...nu știu, vă gândiți. Ai mei au folosit cu succes fereastra, pentru că afară era o zi însorită și caldă de toamnă târzie. Mmmm, ce-mi place atmosfera asta melancolică,  blândă și aromată!

La fereastră:
 La lumina unei lămpi:

La lumina lanternei telefonului mobil:

Spor!
Cu drag,