joi, 4 octombrie 2018

Copacul toamnei

Copacul toamnei
Copacul toamnei
Copacul toamnei
Copacul toamnei
Copacul toamnei
Copacul toamnei
Copacul toamnei
Copacul toamnei
Copacul toamnei
elevi 6-7 ani
Piticii mei din clasa pregătitoare sunt un izvor de energie pozitivă, de zâmbete și de veselie. Veselia lor se reflectă și în lucrările de artă pe care le realizăm împreună, așa că, ceea ce se anunța ca un peisaj melancolic de toamnă s-a transformat într-o lucrare jucăușă, dinamică și foarte colorată.

Mărturisesc că, mereu am fost uimită de creativitatea copiilor, dar copilașii aceștia îmi par cu un simț estetic remarcabil și o maturitate în abordarea spațiului plastic, ce nu le trădează vârsta biologică. 

Îmi place să-i provoc la jocul de-a culoarea. Astfel, orele de artă se transformă într-o experiență unică. Îi văd cu câtă pasiune își înmoaie degetele direct în vopsea. Nu vreau să le stăvilesc această pornire, această abordare directă și nemijlocită a culorii. Dimpotrivă, mai degrabă le propun subiecte care se pretează a fi realizate prin dactilopictură.

Astăzi a venit timpul să pictăm toamna și ce poate fi mai sugestiv pentru acest anotimp decât un copac cu frunze roșietice.

Materiale necesare:

-coli albe;
-foarfecă;
-lipici;
-culori de apă;
-pensule;
-șervețele umede.

Mod de realizare:

1. Folosind șervețelul umed înmuiat în vopsea albastră, pictați fundalul lucrării. Lăsați planșa la uscat și ocupați-vă de celelalte elemente.

2. Decupați coroana și tulpina pomului, din hârtie albă. Eu am oferit elevilor mei aceste elemente deja decupate.

3. Folosind pensula, vopsiți tulpina (pensulație).

4. Folosind degetul, vopsiți coroana pomului în puncte (dactilopictură).

5. Lipiți tulpina pomului pe planșa colorată. Deasupra tulpinii, lipiți coroana, lăsând faldurile de pe margini nelipite. Ne dorim un picuț de volum pe lucrare (colaj).

6. Folosind o periuță de dinți înmuiată în vopsea albastră sau cerneală, aplicați stropi de ploaie, trăgând degetul mare prin perii scurți (stropire).

Sper ca și toamna voastră să fie la fel de frumoasă.

Cu drag,
Didactice de 10(zece)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu