vineri, 23 ianuarie 2015

„Pentru tine, România mea!” -activitate completă pentru ziua de 24 Ianuarie (ecusoane, prezentări, diplome, idei)

Pentru tine, România mea!
„Unirea este credinţa mea politică, ea este ţinta de mântuire a naţiunii române, la care părinţii noştri au căutat a ajunge şi la care sper că vom putea ajunge. Eu trebuie să fac Unirea în fapt, Unirea deplină, căci sunt dator către naţia care m-a ales şi către istoria faţă de care trebuie să am o responsabilitate.”                                                                                                 
                                                                                                                          Alexandru Ioan Cuza

Nu cred că ne trebuie ocazii speciale pentru a sărbători România, românismul, românii, dar nici nu pot lăsa neobservate evenimentele mărețe pe care istoria acestui neam ni le oferă. Astfel că, astăzi am serbat alături de elevii mei „Mica Unire”.

A fost o activitate plăcută și antrenantă în care am discutat despre sublimul eveniment (găsiți prezentarea ppt utilizată, aici). 
Am realizat pentru copii cocarde tricolore din hârtie colorată. Pe lângă faptul că sunt foarte ușor de executat (dacă aveți elevi mai mari le puteți realiza împreună), sunt și estetice. Alte tipuri de ornamente de pus la rever puteți găsi aici și aici.
Sursa info: http://emalascoala.blogspot.ro/2014/12/la-multi-ani-romania.html
Am recreat tricolorul, prin amprentarea mâinilor, unindu-ne întru-un efort comun. Această etapă le-a plăcut lor cel mai mult, nu de alta dar amprentarea palmei, deci scufundarea mânuțelor în vopsea e magică!
După ce am scăpat de culoarea în exces de pe palme, am trecut la decorarea portetului marelui Alexandru Ioan Cuza. Portretul de colorat îl găsiți aici. Acum trebuie să vă mărturisesc sincer că acest tip de activitate nu se numără printre preferatele mele. Nu că nu are și coloratul rostul său. Are și este unul demonstrat, însă prefer activitățile care stimulează într-o măsură mai mare creativitatea elevilor. Aici nu mi-am propus neapărat stimularea creativității, ci mai ales familiarizarea cu chipul domnitorului.  
Pentru starea de bucurie generală, ne-am prins și în horă. Nu pot să vă ofer imagini cu această etapă, deci va trebui să mă credeți pe cuvânt. 

Totuși, puteți găsi aici prezentarea ppt pentru „Hai să-ntindem hora mare!”, pe care am folosit-o ca fond muzical.
Dacă după toate acestea copiii mei vor uita detaliile, dar își vor aminti toată viața de Alexandru Ioan Cuza și măreța sa realizare și vor fi mândri de țara și strămoșii lor, eu voi fi mulțumită.
În rest, toate cele bune vă doresc și nu uitați că suntem români, într-o Românie greu încercată, dar demnă!

Cu drag,

7 comentarii:

Simona spunea...

Felicitări pentru activitățile minunate!

Loreta Țivlea spunea...

Îți mulțumesc pentru vizită și pentru aprecieri, Simona. Cele bune!

Unknown spunea...

Materialele pe care le prezentati sunt superbe!Felicitari!

Georgiana Raduta spunea...

Sunteti minunata!Felicitari pentru tot ceea ce realizati!

Loreta Țivlea spunea...

Vă mulțumesc frumos! Sper să vă fie de folos. Cele bune!

Unknown spunea...

cum pot descarca o diploma?

Loreta Țivlea spunea...

Click dreapta și salvați.

Trimiteți un comentariu