sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Paiaţa

Pentru că este vacanţă (scurtă, ştiu, dar tot vacanţă este!) şi timpul capătă alt ritm, sper că veţi avea o clipă liberă să lecturaţi şi să reflectaţi.
Paiaţa
Paiaţa
de H. Negrino 

Povestea mea începe aşa :
Cu o vitrină mare, mare…
Şi-n mijlocul vitrinei EU,
Paiaţa de vânzare.
Cu nasul mic şi înghețat, turtit pe flori de gheață,
Priveam la lume şi visam,
Cu mintea-mi de paiaţă.
Când primul ghiocel spre soare,
Privirea lui a ridicat,
Zăpada s-a topit îndată, 
Şi nasul meu s-a dezgheţat.
Şi mugurii iviţi pe ramuri,
Luau viaţa de la început,
O fată şi-un băiat pe stradă,
Şi- au dat întâiul lor sărut.
Dar de ruşine, motivu-l ştiţi bine,
Privirea speriată spre el şi-a oprit…
Erau obrăjorii, aprinşi ca bujorii
Şi lui la ureche ceva i-a şoptit.
Apoi ţinându-se de mână, 
În magazin ei au intrat,
De frică mă făcusem mică…
Dar ei râzând, m-au cumpărat.
Şi-acas' m-au pus într-o vitrină,
Lângă o floare de cleştar 
Şi-o dansatoare japoneză,
Născută dintr-un chihlimbar.

Ei…dar vremea şi firea uneşte iubirea
O prinde şi-o-nalță ca pasărea-n pom…
Şi-n casa cu soare, pe seară îmi pare
O barză aduse, un pui mic de om.
Am spus Adio! japonezei,
Adio! florii de cleştar,
Şi m-am mutat cu fericire să stau
Cu noul locatar.
Şi micul pui de om se-nalţă, 
Ca floarea-n luna lui april,
Şi îmi vorbeşte câte toate,
Poveşti din lumea-i de copil.
Dar într-o zi…ce tristă zi îmi pare,
În loc să râdem HA, HA, HA…
Din gene i-am cules cu teamă,
O floare caldă- lacrima.
Atunci mâhnită şi dezamăgită,
M-am dat iute tumba
Să-l văd iar râzând, 
M-am strâns ca o sfoară, 
Am scos limba afară…
Dar el, printre lacrimi, mi-a zis suspinând:
Mămica mea şi cu tăticul, de care ştii cât s-au iubit
Şi-au spus cuvinte foarte grele…
Şi-acum un ceas, s-au despărţit.
De ce ? De ce ? Hai spuneți voi ?
Pe mine capul nu mă taie, 
Eu sunt paiaţă, maimuţoi,
În cap am paie…
Pe când voi???

Cu drag,


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu