duminică, 6 octombrie 2019

Brățara albină și o poveste cu tâlc

Brățara albină:
 Pentru a confecționa această brățară aveți nevoie de: 

-două cercuri galbene, 
-două inimi decupate, pentru aripi, 
-marker negru, pentru dungi, 
-o bandă de hârtie dreptunghiulară, tăiată din capătul unei coli A4,
-lipici,
-foarfecă,
-două cercuri mici, pentru ochi,
-două antene decupate.

Mod de realizare:

1. Pe spatele unui disc, lipiți vârfurile inimioarelor, apoi aplicați peste ele celălalt cer, formând un fel de sandwich.

2. Decupați ochii și lipiți-i. Desenați pupilele și dungile de pe abdomen, folosind marker-ul negru.

3. Decupați și lipiți antenele și acul din coadă.

4. Decupați u bandă de hârtie, cu lungimea egală cu lățimea unei coli de scris și lățimea de 3 cm.

5. Lipiți albina în centru. 

6. La capetele benzii aplicați două tăieturi, ca în imaginea de mai jos.
7. Așezați brățările la mâinile copiilor și lăsați-i să se bucure de munca lor.

8. Integrarea acestui element în activitatea de la clasă o găsiți explicată pe larg aici: Cum l-am abordat noi pe „a” mic de mână. Nu uitați ca fondul sonor să fie asigurat de o melodie adecvată. În timpul activității, noi am ascultat și fredonat „Zum, zum, zum, albinița mea!

Povestea de la care am pornit în explorarea temei:

Albina și păianjenul, culeasă de G. Coșbuc 

Era odată o femeie şi avea doi copii: un băiat și o fată. Copiii au plecat amândoi în lume, să-și caute de lucru, pentru că mama lor n-avea putere să-i ție. Băiatul a intrat învățăcel la un țesător de pânză, iar fata căra pietre pentru zidarii care făceau case.


După câtăva vreme, mama lor s-a îmbolnăvit de moarte și a rugat pe un om din satul său să ducă veste copiilor. Omul, după mult umblet prin lume, a găsit pe băiat și pe fată. Băiatul era tocmai la războiul de țesut. Și când i-a spus omul de ce a venit, băiatul răspunse: 

-Eu ce să-i fac? Las să moară, că e bătrână și i-a sosit ceasul! Eu nu pot să plec, că am prea mult de lucru!

Și a rămas băiatul tot la război, și a țesut mai departe și n-a plecat. 

Pe fată a găsit-o omul suind schelele cu pietre în poala hainei. Şi când i-a spus omul de ce a venit, fata a lăsat pietrele jos şi a început să plângă, şi a plecat într-un suflet spre casă.

Mumă-sa, când a văzut-o, s-a ridicat din pat şi de multă bucurie i s-a limpezit sufletul; dar s-a făcut neagră de supărare când i-a spus că băiatul n-a vrut să vie. A luat capul fetei între mâini şi a sărutat-o pe frunte şi a zis: 

-Măcar că el a uitat de mine tocmai în ceasul morţii mele, eu vă iubesc deopotrivă pe amândoi. Îl iubesc şi îl iert. Şi dacă a făcut cu asta vreun păcat, să-1 judece Dumnezeu, că e drept şi puternic, şi judecata Lui e fără greșeală. 

Aşa a zis biata mamă, apoi şi-a lăsat capul pe căpătâi şi a închis ochii, şi-a murit. 

Şi, în clipa aceea, fata s-a făcut Albină, iar băiatul Păianjen. 

De atunci Păianjenul trăieşte singur, veşnic singur, fără fraţi şi fără surori, şi fără părinţi. El fuge de lumină şi veşnic îşi ţese pânza prin locuri întunecoase, şi e posomorât, şi supărat, iar oamenii îl urgisesc şi, oriunde îl află, îi strică pânza şi pe el îl fugăresc şi îl omoară. 

Iar Albina, de atunci e veselă şi toată ziua zboară de pe o floare pe alta şi trăieşte cu părinţii ei şi cu fraţii şi cu surorile la un loc. Oamenii o iubesc şi o văd cu drag căci ea cu toţi împărtăşeşte ce adună şi tuturor le dă din mierea ei, iar casa ei e fagurul cel galben ca soarele, şi din ceara albinelor fac creştinii lumânările pe care le aprind în ceasul morţii şi le pun să lumineze sub icoana Maicii Domnului.

Spor!
Cu drag,
Loreta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu