În săptămânile care au trecut am vorbit copiilor despre pata picturală, acea pată de culoare care este zglobie și neîmblânzită, jucăușă și copilăroasă. Astăzi a venit timpul ca pata de culoare să fie îmblânzită, să devină elaborată (proiectată și muncită), controlată, pentru a avea un anumit aspect.
Pata elaborată despre care am vorbit astăzi este pata decorativă. Copiii mei știau despre rolul decorativ al punctului și al liniei și au fost uimiți să afle că și petele de culoare pot avea acest rol.
Pata decorativă (pata plată) este acea pată în care se aplică o singură culoare de un singur ton, fără urme de pensulă. Petele decorative (petele plate) se așază cu grijă în compoziție, astfel încât să nu se piardă unele în altele, să fie separate, conturate cu o graniță vizibilă. Această tehnică este folosită de iconari, textiliști, pictorii de frescă.
Am combinat această temă cu tema despre semnificația culorilor (culori calde și culori reci) și am propus spre realizare un brăduț stilizat. Copiii mei au numit compoziția de astăzi vitraliu și aveau dreptate, seamănă perfect.
Pentru că vorbim despre copii de 6-7 ani, de clasă pregătitoare, vă spun că abordarea acestei teme nu este tocmai ușoară. Copiii au tendința de a realiza pete vibrate și nu foarte precise ca formă și întindere. Pentru a depăși această situație, noi am realizat împreună liniile de ghidaj, rămânând ca ei să umple cu culoare spațiile rezultate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu