A fost odată ca niciodată (şi câte astfel de cazuri nu mai sunt şi azi?), o familie de oameni săraci. Trăiau undeva, izolaţi, într-o căscioară sărăcăcioasă, într-o poiană. Erau: tatăl, mama şi o fetiţă de vreo cinci anişori. Erau săraci şi parinţii îşi făceau reproşuri multe, fiecare în gând, pentru faptul că nu-i pot oferi fetiţei o bunăstare şi stabilitate materială.
Era în miez de iarnă. Afară ninsese şi o pătură albă de nea acoperea valea şi dealurile din jur. Peste vale se vedea satul alăturat, cu casele acoperite de aceeaşi zăpadă, dar pe coşurile cărora ieşea un fum care lăsa de înţeles că acolo e cald… Parinţii acestei fetiţe nu puteau să-i ofere decât un minim de caldură, cât să nu îngheţe de frig, dar o înconjurau cu toată dragostea de care erau în stare. O iubeau mult.
Într-o zi, fetiţa vine îmbujorată acasă şi o întreabă pe mama ei: “Mamă, cine e Moş Nicolae?”. Mamei i s-a pus un nod în gât. Ştia că de răspunsul ei atârna decepţia fetiţei. I-a spus că acest ”Moş Nicolae” e un bătrân, care vine la copiii cuminţi, în seara de 5 decembrie, astă seară, şi le lasă acestora în cizmulite câte un cadou. “Dar, continuă mama, pentru că noi stăm departe de sat, e posibil ca moşul să nu vină la noi”. I-a spus aceste lucruri şi a întors faţa în altă parte, pentru ca fetiţa să nu zărească lacrimile de neputinţă care izvorâseră în ochii mamei la gândul că nici măcar o bomboană nu poate pune în ghetuţele fetiţei ei…
Fetiţa nu a aşteptat alte explicaţii. A izbucnit în aplauze şi a zis: “A! Cu siguranţă va veni şi la noi. Şi ca să fiu sigură că nu o să treacă pe langă casă, o să las ghetuţele afară în seara asta!”
Mama nu a mai continuat. Ce putea să îi spună fetiţei? Ştia că, a doua zi, copila va fi atât de dezamagită, şi în discuţiile cu copiii de vârsta ei va fi cu atât mai decepţionată când va afla că la alţii “moşul” a venit…
În seara aceea fetiţa s-a culcat fericită, în aşteptarea cadoului de a doua zi, iar parinţii au adormit trişti şi planşi…
Noaptea a trecut ca oricare alta. S-a făcut dimineaţă. Primul gând al fetiţei, când s-a trezit, a fost să sară din pat şi să alerge afară, la ghetuţe, să vadă ce i-a adus “moşul”, în timp ce mama îi încalzea lăpticul - sursă de hrană datorată unei capriţe care era una din puţinele averi materiale ale familiei. Parinţii s-au pregătit sufleteşte cu cuvinte de dragoste, să-şi linistească copila care va veni dezamagită cu cizmuliţele goale, dar… Stupoare!
Fetiţa a venit îmbujorată, fericită, dansând de fericire în picioruşele desculţe şi strângând la piept cizmele pline de zăpadă. S-a apropiat de parinţi şi le-a zis: “Mami, tati, uite, vezi, moşul nu m-a uitat! Uite ce mi-a adus!” Şi parinţii s-au privit consternaţi unul pe celălalt, apoi amândoi s-au uitat la cizmuliţele din care a ieşit ceea ce iniţial părea doar zăpadă: un căpşor mic de pisoi, un ghem alb de blană, care peste noapte găsise putină caldură în cizmuliţele fetiţei, şi se adăpostise acolo până către dimineaţă. Şi acum a ieşit de acolo cu un mieunat slab, simţind mirosul de lapte cald din odaie.
Această poveste emoţionantă am citit-o elevilor mei în aşteptarea sărbătorilor de iarnă. Vreau ca aceste săptămâni ce preced sărbătoarea Sfântului Nicolae precum şi cele ce preced Crăciunul să fie magice, să nască în sufletul copiilor emoţie.
Voi cum vă pregătiţi copiii de sărbători?
Cu drag,
2 comentarii:
Emotionanta poveste si cat se poate de realista. Sincer, nu ma asteptam la acel final. Voi povesti si fetitei mele aceasta poveste cu povete.
Da, este cu adevărat emoţionantă. Elevii mei s-au emoţionat şi mai tare când le-am explicat că este atât de reală şi actuală încât devine dureroasă. Cât despre fetiţă, să-ţi crească mare, sănătoasă şi ferită de greutăţi!
Trimiteți un comentariu