Oiţa: tamponare + dactilopictură + decolaj
În clasa pregătitoare, la orele de arte predate micuților mei studioși, am abordat tehnici de lucru diferite, pentru realizarea lucrărilor.
Le-am propus elevilor un scurt exerciţiu de imaginaţie: "E vară, grâul este verde încă, prin grâu cresc sute de maci roşii ca focul, iar voi mergeţi cu oiţele la păscut."
Lucrările de mai sus sunt realizate pornind de la aceată idee.
Le-am explicat copiilor care sunt paşii de urmat şi le-am dat liber să se exprime. Nu dau indicaţii foarte stricte pentru realizarea unei lucrări artistice, pentru a nu le limita libertatea de exprimare. Prefer să le dau mână liberă, iar ceea ce realizează, mă încântă de fiecare dată!
Paşi de urmat:
1. Se decupează un şablon sub forma unui nor care se lipeşte pe suprafaţa de lucru cu o cantitate infimă de lipici. Astfel stă fix în timp ce copilul lucrează.
2. Se strânge în palme o coală albă de hârtie, realizând o minge care va fi folosită pentru tamponare.
3. Se tamponează suprafața de lucru folosind mingea de hârtie care se înmoaie în vopsea.
4. Folosind degetele, se punctează macii. Se îndepărtează şablonul şi se punctează capul oiţei, tot cu degetul.
5. Se trasează picioarele, urechile şi ochii, folosind codiţa pensulei.
Gata! Mult succes!
Cu drag,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu