Auzim tot mai des că, în prezent, copiii nu mai citesc aşa cum o făceau odinioară. Poate că este ceva adevăr în aceste cuvinte, poate că elevii, studenţii, copiii noştri nu mai consumă literatură aşa cum o făceau generaţiile anterioare, dar câţi dintre noi, părinţi sau dascăli, am dus până la capăt un demers coerent de stimulare a lecturii?
Nevoia de lectură a copilului trebuie să-şi găsească rădăcinile în mica copilărie, când părintele trebuie să se preocupe de selectarea acelor creaţii literare potrivite vârstei şi preocupărilor copilului, dar şi din domenii mai puţin explorate de acesta.
Tot părintele trebuie să se preocupe de asigurarea unui model, în sensul că, un copil care va constata că se citeşte în casă, fie şi numai din curiozitate, va dori să experimenteze acest lucru. Adevărul este că, lectura a cunoscut un aspect mai puţin “romantic” în ultimii ani, că părinţii nu mai au ei înşişi timp pentru lectură aşa cum aveau bunicuţele noastre în tinereţea lor.
Tot părintele va trebui să găsească momentul prielnic lecturii, să introducă poveştile şi poeziile în viaţa copilului treptat, în mod plăcut, fără să facă din aceasta o povară. Este bine de ştiut că plăcerea nu are de-a face cu constrângerea şi că o normă impusă, pe termen lung va da reacţii inverse scopului pentru care a fost creată.
Cititul trebuie înţeles de copii ca odihnă activă, ca recreere , nu ca o povară.
Un înţelept modern orb scria : “Unii consideră că Paradisul ar fi o gradină, alţii şi-l pot imagina ca un palat. Eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă. ( Jorge Luis Borges – Cartile şi Noaptea)
Obişnuinţa de a citi nu se moşteneşte ci se formează. Chiar şi foarte mici, copiii sunt sensibili la magia lecturii, a povestitorului, dar se aud tot mai rar, seara la culcare, cuvintele: “Hai să citim o poveste! ”.
Dacă vă faceţi totuşi timp pentru aceasta şi trebuie să vă faceti, copilul trebuie lăsat să-şi aleagă singur povestea pe care vrea s-o asculte. El trebuie obişnuit să se implice în lectură cu paşi mici. Astfel, mama citeste o pagină , el urmatoarea, dacă vârsta permite şi copilul şi-a însuşit cititul.
Efortul părintelui pentru stimularea lecturii trebuie dublat, în mod obligatoriu, atunci când vârsta copilului permite, de şcoală şi bibliotecă.
Copilului trebuie să i se recomande cărţi diverse, în concordanţă cu treptele sale de dezvoltare şi principiul accesibilităţii. Este o mare diferenţă între cartea cu poze însoţită de versuri sau proză din perioada preşcolară şi clasele începătoare și cărţile când primatul îl deţine textul literar, când gândirea copilului începe să fie capabilă de generalizări şi abstactizări.
Pentru a avea parte de o cultură literară, nu este suficient a lua în calcul cât de mult lecturează, pe cât ceea ce lecturează precum şi ceea ce a înţeles copilul din ceea ce a lecturat.
Uneori elevul nu are la îndemână cărţile cele mai potrivite cu vârsta, cu preocupările şi preferinţele lui, alteori indiferenţa mediului înconjurător faţă de lectură determină o atitudine negativă a copilului pentru această activitate.
În concluzie, dacă vă doriţi ca lectura să devină o alternativă a activităţilor preferate de copilul dumneavoastră, trebuie să vă asigurati că este percepută ca o activitate plăcută, recreativă, nu ca o temă impusă din exterior, iar acest lucru se clădeşte în timp, prin efort susţinut din partea şcolii şi familiei, cu răbdare şi implicare. Deci, nu este vina copiilor noştri că nu citesc, nu sunt nici mai buni nici mai răi decât copiii altor vremuri, decât că ei nu au putut găsi plăcerea în lectură, iar noi n-am avut timp ori pricepere să-i îndrumăm.
2 comentarii:
frumos material,mi-a placut mult!
Vă mulţumesc!
Trimiteți un comentariu