miercuri, 28 martie 2018

„Cactusul”- reciclare creativă

Cactusul
Cactusul
Cactusul
Cactusul
Cactusul
Cactusul
Cactusul
Cu ceva vreme în urmă, pe când pregăteam activitățile pentru săptămâna „Școala altfel”, le-am promis copiilor mei că va veni vremea să lucrăm numai lucruri care să le facă plăcere, dar nu le-am pomenit nimic despre surprizele care urmau să vină.

Cum săptămâna asta a sosit, vrem să fim mereu „altfel” și avem și timpul necesar s-o facem. Am discutat pe îndelete despre mediile de viață, iar deșertul a fost unul dinte subiectele favorite.

Știind că elevilor mei le place să meșterească diverse proiecte ciudate, mi-am făcut timp și pentru  cactusul din materiale reciclate.

Materiale necesare:

-carton ondulat gros;
-cuter;
-culori de apă;
-scobitori;
-ghiveci sau pahar de plastic.

Mod de realizare:

1. Folosind un șablon de forma unui ou, tăiați cu cuter-ul cele două părți ale cactusului. 

2. Aplicați pe una dintre bucățile desenate o tăietură de la mijloc până la bază, iar pe cealaltă tăiați-o în sens opus, de la mijloc până în vârf. Aceste etape sunt parcurse, în mod obligatoriu, de un adult.

3. Îmbinați cele două părți și oferiți-le copiilor spre a le vopsi cu verde.

4. Prin onduleurile cartonului, introduceți jumătăți de scobitoare.

5. Plantați cactusul în ghiveciul de plastic, umplut cu nisip.

6. Decupați două flori de dimensiuni aproximativ egale. 

7. Rulați spre interior petalele florii pe care o veți lipi deasupra, apoi lipiți-le între ele.

8. Rupeți bucăți mici de hârtie galbenă, mototoliți-le și lipiți-le în mijlocul florii.

9. Decorați cactusul.
Cactusul
Spor!
Cu drag, 
Loreta Țivlea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu