joi, 18 aprilie 2024

Mobilitate Erasmus+ la TOKİ Kayaşehir Ortaokulu, Istanbul, Turcia

         Un grup de cinci elevi și două cadre didactice de la Școala Gimnazială „Zaharia Stancu” din Roșiori de Vede au participat la o mobilitate Erasmus+, în cadrul Programului de Acreditare din domeniul educație școlare, nr. de referință 2023-1-RO01-KA121-SCH-000116510, în perioada 26 februarie - 1 martie 2024. Mobilitatea elevilor și profesorilor români a fost găzduită de TOKİ Kayaşehir Ortaokulu din Istanbul, Turcia.

         Elevii școlii noastre au avut oportunitatea de a se familiariza cu un nou mediu educațional, de a face schimb de experiențe culturale și de a se implica în proiecte de colaborare ce vizează incluziunea socială, integrarea elevilor cu nevoi speciale și activitățile extrașcolare.

        Cadre didactice de la Școala Gimnazială „Zaharia Stancu” au participat în aceeași perioadă, la activități de Job Shadowing, finanțate tot prin Programul de Acreditare școlară Erasmus+. Cadrele didactice participante au putut observa și învăța din practicile didactice ale școlii gazdă, Toki Kayașehir Ortaokulu din Istanbul, explorând o serie de metode inovatoare de predare, care îi vor ajuta să utilizeze instrumente, tehnici și strategii educaționale moderne, în aer liber, nonformale, pentru incluziune, în vederea aplicării acestora în procesul educativ.

        Obiectivele principale ale acestei mobilități au fost: creșterea gradului de incluziune la nivelul grupului țintă de elevi, al clasei, respectiv al școlii, valorificarea activităților extrașcolare și utilizarea unor strategii de comunicare, în vederea facilitării relației școală-familie. Scopul acesteia a fost de a stimula abilitățile sociale, emoționale și cognitive ale elevilor. Astfel, activitățile desfăsurate în cadrul mobilității susțin învățarea și integrarea elevilor într-o lume globalizată, accentuându-se valoarea socială și educațională a patrimoniului cultural european. Școala gazdă a realizat o serie de activități și excursii menite să dezvolte elevilor abilitatea de a se exprima liber, de a percepe diversitatea ca una dintre cele mai de preț frumuseți ale umanității, de a aprecia patrimoniul cultural european și valorile lui educaționale.

         În prima zi a mobilității, elevii școlii gazdă le-au prezentat elevilor români instituția în care învață, apoi au participat la activități de cunoaștere reciprocă. Elevii din cele două școli au realizat prezentări despre sistemele de învățământ din care provin, pe care le-au supus vizionării și dezbaterilor din cadrul activităților comune.

        Activitatea de mobilitate la TOKİ Kayaşehir Ortaokulu a fost una benefică pentru elevi și cadre didactice, ajutându-i să-și creeze o viziune nouă asupra lumii și a unui sistem nou de învățământ, să cunoscă tradiții și obiceiuri noi, să se dezvolte atât pe plan profesional cât și personal. Experiențele practice de învățare, alături de colegii din școala-gazdă, au contribuit la dobândirea unei perspective mai largi asupra educației în alte țări. Elevii și-au îmbunătățit competențele de bază în tehnologii, folosind împreună cu colegii din Turcia, tehnica de pictură Ebru, participând atât la activități în aer liber (plantare de copaci și îngrijirea grădinii școlii) cât și la lecții bazate pe exeriment (o activitate despre stările de agregare ale apei). Activitățile au contribuit și la dezvoltarea competențelor lingvistice, prin participarea la conversații în limba engleză, lucrând în grupuri multiculturale. Activitățile propuse au fost concepute de gazdele noastre pentru a crea mici ,,comunități de învățare”, prin schimburi de experiență, modele de bune practici și pedagogie digitală.

          Experienţa acestei mobilităţi a demonstrat capacitatea elevilor de a interacţiona, de a schimba idei şi de a-şi pune în valoare cunoştinţele și abilitățile, de a coopera în vederea implementării sarcinilor de lucru specifice.

          Mobilitatea Erasmus+ din Turcia a reprezentat și o călătorie în istoria și în cultura țării, prin vizitele culturale la care au participat elevii și profesorii români. Au fost vizitate Centrul Vechi al orașului Istanbul, Moscheea Hagia Sofia, Palatul Dolmabahḉe, Palatul Topkapi, Basilica Cisterna. Turcia le-a oferit tuturor o experienţă de neuitat, plină de activităţi şi momente inedite, prietenii şi amintiri pentru o viaţă.



          Școala Gimnazială „Zaharia Stancu” este pregătită la rândul ei să găzduiască elevi și profesori din școli partenere, contribuind astfel la dezvoltarea dimensiunii europene instituției de învățământ, precum și la promovarea Programului Erasmus+.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu