duminică, 13 septembrie 2015

Semn de carte personalizat

În fiecare an lucrez copilașilor din clasa mea suveniruri pentru prima zi de școală. Lucrușoare aparent banale, dar care să le facă plăcere și să-i introducă frumos în atmosfera școlii. 

În toamna aceasta am înlocuit tradiționalele cartonașe pe care le puneam pe bancă pentru a-și găsi cu ușurință locul cu semne de carte. Acestea au pe una dintre fețe numele copilului, iar cealaltă față poartă un decor de inspirație folclorică.
15 septembrie începutul anului școlar
Materiale necesare:
-hârtie cartonată;
-panglică colorată;
-clește pentru perforat;
-șabloanele pe care le puteți descărca de aici;
-imprimantă.

Completați cu numele copilului, școala, localitatea și listați pe ambele fețe ale colii modelele atașate. Perforați și decorați cu panglica. Aveți acum un suvenir cu dublă utilitate: cartonaș pentru locul în bancă și semn de carte.

Alături de aceste semne de carte personalizate am pus pe băncuțele copilașilor din clasa mea și câte un creion mare de carton care conține materialul informativ necesar începutului de an școlar. Șabloanele și etapele realizării le puteți găsi aici.

Succes!
Cu drag,

3 comentarii:

casuta gandurilor mele spunea...

Multumesc !!! Vad scris pe semn : Rosiorii de Vede - Teleorman ! Bunicii din partea tatalui , sunt din comuna Scurtu Mare ! Frumoase locuri ! ....Multumesc inca o data pentru aceste materiale superbe! Un an scolar cu multe realizari frumoase , va doresc ! Cu drag , Găbiţa !

Loreta Țivlea spunea...

Mulțumesc! Multe realizări și sănătate vă doresc și dumneavoastră.

Gianina spunea...

Minunate materiale!Mulțumim,Loreta!
Toate cele bune!

Trimiteți un comentariu