marți, 26 mai 2015

Ceasul și o activitate matematică foarte gustoasă

Am tot vorbit în zilele care au trecut despre timp și măsurarea timpului, dar am văzut în ochii copilașilor mei o oarecare nedumerire legată de sfertul și jumătatea de oră. Mai precis nu-și explicau de ce în anumite situații spunem: și un sfert, și jumătate, sau fără un sfert . Astăzi am lămurit lucrurile, iar ei pe lângă faptul că au descoperit misterul numai de oamenii mari deslușit, s-au bucurat și de o gustare. O fetiță îmi spunea încântată că ceasul ăsta este suplimentul lor de vitamine.

Iată cum am procedat:

Am pornit de la banalul măr, pe care l-am asociat cu ora. Repede am obținut de la ei că mărul tot, netăiat, este întreg. De aici am dezvoltat: am tăiat mărul în două părți egale, deci în două jumătăți și jumătățile în sferturi. Au observat că mărul întreg are două jumătăți sau patru sferturi. De aici calea s-a netezit un pic. Am asociat mărul cu ora și copiii au înțeles că și aceasta are două jumătăți și patru sferturi. Acum e acum! Cum le așezăm pe farfurie?

Simplu: am pus sferturile de măr în locul orelor 12, 3, 6 și 9, iar pentru restul de ore am folosit alte fructe (cireșe, felii de banană). Am poziționat limbile ceasului pentru a citi o oră fixă (ex: ora 1, fix), apoi am îndepărtat merele (ca în figura de mai jos).
Ceasul
Am explicat copiilor că după ora unu urmează ora două, dar trebuie parcurși câțiva pași. Pe rând, am adăugat sferturile de măr și am citit ceasul de fiecare dată.
Ceasul
Copilașii mei au înțeles de ce unii oameni spun și trei sferturi iar alții fără un sfert. Știu, pare complicat, dar nu e! Copiii înțeleg totul dacă le vorbești pe limba lor. Tot potrivind ceasul la diferite ore și ciupind câte un pic din fiecare felie, am hotărât că acesta ar fi mai bine să sfârșească pe post de gustare. Și cum se sunase de recreație, copilașii mei s-au arătat dispuși să încheie activitatea în mod delicios.

Voi cum procedați?
Cu drag,
Loreta

8 comentarii:

Joc de copii spunea...

Este o adevărată încântare blogul tău. Succes pe mai departe!

Loreta Țivlea spunea...

Îți mulțumesc și te mai aștept!

Unknown spunea...

vreau sa comand si eu la d-voastra niste diplome pt balerine dar putin modificate...suntem club sportiv...se poate? si ce pret?

Unknown spunea...

va rog un raspuns pe kid_total_sport@yahoo.com

Unknown spunea...

va rog un raspuns pe kid_total_sport@yahoo.com

Loreta Țivlea spunea...

Cu tot respectul Leacked Crax, eu sunt blogger, nu editez la comandă. Pot cel mult să vă ofer idei, dar nu mă ocup de comercializarea produselor prezentate.

Unknown spunea...

Idei interesante ,numai bune de aplicat.Multumesc!
Felicitari!

Loreta Țivlea spunea...

Vă mulțumesc de vizită și aprecieri. Cele bune!

Trimiteți un comentariu