marți, 20 ianuarie 2015

Arte plastice-tehnici de lucru: „Ciupercuțe”

„Ciupercuțe”: pensulaţie + tamponare + ștampilare + decupare pe contur + colaj;

„Ciupercuțe”-elevi 6 ani;
Am văzut zilele trecute într-o cărticică de povești ilustrată câteva ciuperci frumoase, roșii și cu puncte albe (Amanita muscaria). Inevitabil, m-am întrebat dacă ilustratorul o fi știut că acestea sunt toxice și mai ales dacă popularitatea mare de care se bucură această specie de ciupercă n-ar putea să ne pună în pericol copiii, fără să știm. De aceea, astăzi am îmbinat utilul cu plăcutul. Am discutat despre această specie toxică de ciupercă, dar ne-am și bucurat de aspectul ei inedit.

Amanita muscaria, cunoscută și ca buretele muștelor sau buretele pestriț este o ciupercă otravitoare și psihoactivă.

Este frecventă în pădurile de conifere, fiind extrem de ușor de recunoscut datorită pălăriei roșii-purpurii (cu un diametru de până la 20 cm), cu puncte albe. În funţie de regiune în ţara noastră, această specie de ciuperci se întâlneşte din iulie până în septembrie.

Pălăria şarpelui prezintă pălăria de culoare roşu-intens, cu puncte albe, solzoase, ce dispar după ploaie. Nu trebuie atinsă cu mâna și nici nu se va recolta şi pune peste alte ciuperci, deoarece şi sporii ei sunt toxici. Nici ciupercile de pe o rază de un metru în jurul acestei specii nu se vor recolta, deoarece și acestea pot fi toxice.

Muscărița este foarte cunoscută copiilor de vârstă școlară și preșcolară datorită faptului că în cărţile de desen pentru copii, la grădiniţe şi în primele clase, peste tot apare specia de ciuperci Amanita muscaria - pălăria şarpelui sau muscăriţa. De aceea, NU LĂSAȚI COPIII SĂ RECOLTEZE CIUPERCI!

Cât despre lucrarea de astăzi nu pot să vă spun decât atât:

1. Am colorat cerul prin tamponare, cu un șervețel umed (tamponare);
2. Pentru iarbă am folosit pensula, trăgând tușe verticale (pensulație);
3. Am decupat din hârtie colorată ciupercile pe care le-am și lipit pe suport (colaj);
4. Cu guma de la creion am ștampilat „Poc!”, „Poc!”, „Poc!” punctele albe de pe pălărie (ștampilare).

Multă inspirație vă doresc!
Cu drag,

2 comentarii:

casuta gandurilor mele spunea...

Superb ! Multumesc ...o sa incerc si eu cu buburuza mea .

Loreta Țivlea spunea...

Să-ți trăiască buburuza! Te astept pentru noi idei. Promit să-i mai dau de lucru! :)

Trimiteți un comentariu